Forţele armate ale Statelor Unite ale Americii au început retragerea echipamentelor din Siria, a confirmat, sub anonimat, un responsabil din cadrul Departamentului Apărării de la Washington, citat de France Presse.
“Din motive de securitate, nu voi da deocamdată mai multe detalii”, a adăugat oficialul Pentagonului.
Calendarul retragerii trupelor americane din Siria nu este încă definitivat, adaugă AFP.
Agerpres amintește că preşedintele Donald Trump a promis, în decembrie, că vor fi aduşi imediat acasă toţi cei 2000 de militari aflaţi în prezent pe teritoriul sirian. Ulterior, Washingtonul a transmis mai multe mesaje prin care a arătat că retragerea nu se va face în grabă. Unele din condiţiile anunţate – înfrângerea definitivă a Statului Islamic şi asigurarea protecţiei combatanţilor kurzi care au luptat împotriva jihadiştilor – nu sunt asigurate.
John Bolton, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, a afirmat, duminica trecută, la Ierusalim, că procesul trebuie să asigure apărarea Israelului şi a altor aliaţi ai Statelor Unite din regiune.
Joi, șeful diplomației americane a evitat să dea detalii despre calendarul repatrierii trupelor.
Mike Pompeo a spus doar că “preşedintele Trump a luat decizia de a rechema militarii, o vom face”.