Confidenţialitate

Armand Goșu: Un conflict militar ar putea reîncepe în Ucraina, până luna viitoare | AUDIO

Secretarul de stat american aterizează marți, 18 ianuarie 2022, la Kiev în cadrul unui nou turneu european pe care îl va continua la Berlin. Miercuri, Antony Blinken se va întâlni cu toți liderii de la Kiev în frunte cu președintele Vladimir Zelensky.

Pe de o parte, șeful diplomației americane anunță că vrea să încurajeze Ucraina în conflictul pe care această țară îl are cu Rusia , iar pe de altă parte, să discute din nou cu aliații europeni despre prevenirea escalădării situației în estul României. Tot astăzi, ministrul de Externe german, Annalena Baerbock, a discutat la Moscova, cu omologul său rus Serghei Lavrov.

Invitat în emisiunea „România în Direct”, profesorul de științe politice, specialist în spațiul rusesc, Armand Goșu, spune că situația de la granița ruso-ucraineană este foarte aproape de a se transforma într-un război, unul atipic.

„Vor fi niște lovituri, foarte probabil niște provocări generate de ruși în zona Donbasului. Donbasul, cele două republici populare, Donețk și Lugansk, acolo sunt corpuri de armată, sunt 20-30 de mii de oameni, localnici care sunt bine înarmați, bine antrenați. Printre ei sunt mercenari Wagner care sunt extrem de eficienți, care au exercițiul războiului. Se vor desfășura operațiuni de mică amploare între câteva mii de militari care au făcut războiul în Siria, Venezuela, Libia”, a explicat Armand Goșu la Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Rusia a cerut Occidentului să nu accepte Ucraina în NATO, să-și retragă militarii și capabilitățile din Estul NATO și să înceteze orice exerciții în această regiune a Europei.

Săptămâna trecută, discuțiile între Rusia și NATO, purtate zile la rând, nu au adus niciun progres.

Armand Goșu: Următoarele 3-4 săptămâni vor fi decisive

„Următoarele săptămâni, 3-4 săptămâni, vor fi decisive. […] Prima săptămână sau mijlocul lunii februarie când are loc Olimpiada de la Beijing. Amintiți-vă Olimpiadele”, a spus Armand Goșu.

Întrebat de ce este importantă Olimpiada, Armand Goșu a spus că: „Olimpiada, tot Beijing, dar Olimpiada de Vară, august 2008, războiul din Georgia. Tot la deschiderea Olimpiadei. Rusia va lovi când nu te aștepți”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Armand Goșu: NATO nu va interveni militar în Ucraina

În ceea ce privește sprijinul Occidentului acordat Ucrainei, Armand Goșu spune că NATO nu va interveni militar în Ucraina. De altfel, recent și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a explicat că articolul 5 din Tratatul NATO – toți pentru unul – nu se poate aplica în acest conflict pentru că Ucraina nu este membru al Alianței.

„Rusia e ferește de NATO, iar NATO nu are nicio obligație juridică, formală față de Ucraina pentru că Ucraina nu este stat membru NATO. dacă Ucraina este ajutată în acest moment de Occidentali, este ajutată cu arme – i se vând arme – și instructori canadieni sau britanici, dar nimeni nu va sări să intervină militar în ajutorul Ucrainei dacă Ucraina este atacat de Rusia”, a explicat Armand Goșu la Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

În emisiunea România în Direct au intervenit mai mulți ascultători care au susținut că România ar trebui să se pregătească logistic pentru un eventual conflict militar în regiunea noastră.

Printre cei care care au sunat la Europa FM a fost un militar și un apropiat al unui angajat al Armatei.

„Suntem într-o regiune strategică, suntem la granița cu Rusia, Marea Neagră. În rest, ce să vă spun. Unde lucrez eu, gândiți-vă că un mecanic conductor trebuie să conducă 12 TAB-uri, de unul singur. Gândiți-vă că într-un caz de alarmă, alertă de război, cum conduce omul acela 12 TAB-uri. […] Sunt la un batalion de top – este considerat vârful de lance al Armatei României. Avem încă TAB-uri din ’79. După părerea mea, la ce avem noi, nu cred că rezistăm o zi dacă nu avem sprijinul partenerilor. Gândiți-vă că rușii trag de pe un submarin 20 de rachete în punctele strategice din toată țara. S-a terminat cu România”, a spus un fost militar la Europa FM.

„Ca infrastructură, să trimiți un fișier de 30 MB – pe care un om normal îl accesează acasă în 15-20 de secunde îl downloadează – să dureze de vineri seară și luni încă se downloada”, a mai spus un ascultător Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Emisiunea „România în direct” cu Cătălin Striblea și Armand Goșu poate fi urmărită mai jos

Sursa foto: Facebook

Citește și: Armand Goșu: Rusia se ferește de NATO, dar nimeni din NATO nu va ajuta militar Ucraina dacă este atacată de Rusia | AUDIO

Autor: Anca Grădinaru