Confidenţialitate


Armand Goșu, după situația din Transnistria: România riscă să aibă graniță cu Rusia în Delta Dunării | AUDIO


Armand Goșu, după situația din Transnistria: România riscă să aibă graniță cu Rusia în Delta Dunării | AUDIO

Măsuri speciale în autoproclamata Republică Transnistria, după ce aseară și în această dimineață au fost mai multe explozii în regiune. Autoritățile de la Chișinău vorbesc de acţiuni subversive ale Federaţiei Ruse, în timp ce Kremlinul anunță că urmărește îndeaproape situația. Care sunt, însă, în acest context, riscurile pentru România?

Istoricul Armand Goșu, expert în spațiul ex-sovietic, spune că incidentele din Transnistria ar fi provocări care ar putea duce la destabilizarea situației în regiune. Asta nu ar însemna neapărat un război – afirmă Armand Goșu, care nu exclude riscuri și pentru România.

„Asta se traduce pentru noi, pentru România, a avea sau a nu avea graniță în Deltă cu Rusia pentru că tu deja ai graniță cu Rusia în bazinul Mării Negre din 2014”, a spus Armand Goșu.

Situația e cu atât mai delicată cu cât minoritatea rusofonă din Transnistria îl susține pe Vladimir Putin.

„Moldova a evitat a interzice televiziunile rusești. Spre deosebire de Ucraina, Moldova nu le-a interzis. Azi încă moldovenii își iau cea mai mare parte din informații de la televiziunile rusești, iar rezultatul este acesta: că în Transnistria avem provocări care ar putea destabiliza situația”, a mai spus Armand Goșu.

Între timp, după exploziile semnalate – fără victime – Transnistria a instituit cod Roșu de pericol terorist și a întețit controalele la granița cu Republica Moldova. Analiștii de la Chișinău vorbesc despre acţiuni subversive ale Federaţiei Ruse, de natură să creeze pretexte pentru o eventuală invazie în Republica Moldova.

De cealaltă parte, Federația Rusă se declară îngrijorată și anunță că urmărește cu îndeaproape ce se întâmplă în Transnistria.

Sursa foto / Colaj: Shutterstock

Citește și: Maia Sandu, după exploziile din Transnistria: Chișinăul insistă să soluționeze pașnic conflictul din Transnistria

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…