Arhivele Naționale reacționează la acuzațiile privind tarifele uriașe plătite de pensionari pentru obținerea adeverințelor de vechime. Instituția aflată în subordina Ministerului de Interne susține că a eliberat gratuit aceste documente.
Pentru recalcularea pensiilor, multe persoane au nevoie de adeverințe cu veniturile brute realizate de-a lungul vieții. Dacă fabricile sau firmele la care au lucrat nu mai există, documentele pot fi găsite la firme private de arhivare. Arhivele Naționale păstrează doar 2% din totalul documentelor preluate de la societățile desființate.
Printr-o schimbare legislativă recentă, Arhivele Naționale sunt cele care avizează tarifele în cazul celor peste 700 de astfel de firme. Eliberarea unei adeverințe de venit costă 100 de lei. Dar dacă un pensionar are nevoie, să spunem, de 25 de adeverințe – câte una pentru fiecare an lucrat – ar ajunge să achite 2.500 de lei.
Arhivele Naționale anunță că săptămâna viitoare, joi, cheamă reprezentanții firmelor private de arhivare, la consultări privind limitele maxime ale tarifelor percepute pentru servicii arhivistice.
Noua lege e în vigoare de o lună. Arhivelor Naționale susțin că au făcut demersuri pentru aplicarea ei: au înființat Comisia pentru stabilirea tarifelor pe care le vor aplica firmele private de arhivare.
Sursa foto: Shutterstock