Confidenţialitate

Arges: Zeci de case si gospodarii inundate, sute de oameni fara curent electric, o conducta magistrala de gaze distrusa si drumuri comunale inundate (AUDIO)

Potrivit prefectului de Argeș, Mihai Oprescu 13 localități din Argeș au fost puternic afectate de ploile torențiale care au căzut în ultimele 24 de ore. Nu mai puțin de nouă case au fost inundate și peste 30 de gospodării se află în prezent sub ape.

De asemenea 680 de locuitori din comunele argeșene Oarja, Nucșoara, Săpata, Cotmeana și Arefu sunt și în prezent fără curent electric din cauza vijeliei care a distrus mai multe puncte de transformare și a afectat în ultimele 24 de ore peste 2.100 de abonați.

De asemenea Centrul de Transfuzii Sanguine din Pitești a necesitat intervenția pompierilor dupa ce întreg subsolul clădirii a fost inundat.

Ploile și vijelia au rupt si o conducta magistrală de transport gaze situată pe raza comunei Valea Danului și au distrus parțial drumul comunal din localitatea Corbeni .