„Ciocul mic – și fără întrebări incomode!” Este principiul după care se ghidează unii politicieni.
Cătălin Rădulescu, deputat PSD din Argeș, a ameniţat cu bătaia o jurnalistă care a întrebat despre felul în care a fost afectată imaginea partidului de condamnarea definitivă a acestuia pentru corupţie.
Toată scena s-a petrecut la sediul PSD Argeş, acolo unde şefii filialei argeşene au organizat o conferinţă de presă cu ocazia rezultatului oficial al alegerilor parlamentare.
O jurnalistă a întrebat la un moment dat dacă prezenţa lui Cătălin Rădulescu, un parlamentar condamnat definitiv pentru corupţie, a afectat în vreun fel imaginea partidului.
Deputatul Rădulescu, vizibil iritat, a devenit agresiv verbal.
Aceeași jurnalistă a vrut să știe cum privește partidul posibilitatea ca în luna martie PSD Argeș să piardă un mandat de deputat în urma procesului pe care îl are Cătălin Rădulescu cu Agenția Națională de Integritate.
La ieşirea din sala de conferinţe, Rădulescu a ameninţat-o cu bătaia dacă va mai continua cu astfel de întrebări.
„Tu, dacă mai continui mult cu asta, ori ţi-o iei, ori te dau în judecată. Ești o proastă!”, i-a spus deputatul Cătălin Rădulescu jurnalistei în timp ce profera nenumărate injurii la adresa ei.
Jurnalista i-a răspuns: ”Aşa o fi! Oi fi proastă, dar nu condamnată!”. În acel moment, Cătălin Rădulescu a jignit-o din nou: “Te-a făcut mă-ta proastă! Eşti o incultă.”
Preşedintele PSD Argeş, senatorul Şerban Valeca a găsit de cuviinţă să spună că toată aceasta scenă a fost doar o dovadă de impoliteţe din partea deputatului PSD de Argeş, Cătălin Rădulescu.
Pe 5 decembrie , Cătălin Rădulescu a primit un an și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită şi administrarea unei firme, faptă incompatibilă cu calitatea sa de parlamentar.
Cătălin Rădulescu mai este cunoscut pentru pozele sale pe contul de socializare în care apare… în chiloți.