Confidenţialitate

ARGEȘ: Substanțe psihoactive în popesia unor persoane din Pitești

Jandarmii  din Piteşti au depistat, la interval de câteva ore, două persoane care aveau asupra lor substanţe cu efect psihoactiv.

În primul caz au fost observaţi în Piteşti, în cursul unei acţiuni efectuate ieri, doi bărbaţi care aveau un comportament suspect, aceştia fiind legitimați.

Asupra uneia dintre persoane ar fi fost găsită în buzunarul de la pantaloni o bucată de ziar în care se aflau substanțe vegetale cu efecte psihoactive.

În cursul aceleiași zile, o patrulă de ordine publică a observat în centrul orașului doi tineri cu un comportament suspicios.

Una dintre persoane avea în posesie substanţe cu efecte psihoactive. S-a stabilit faptul că persoana în cauză este minoră şi învaţă la o şcoală gimnazială din Piteşti.

Cercetările în ambele cazuri au fost preluate de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate, potrivit Agerpres.

Persoanelor depistate le-au fost întocmite documentele de constatare pentru efectuarea de operaţiuni cu produse nelegitime.