Confidenţialitate

Argeș: Doi medici ai Casei de Pensii au ajuns după gratii

Doi medici experţi ai Comisiei de Expertiză Medicală a Casei de Pensii Argeş au fost încarceraţi la Penitenciarul Mioveni. Au fost gasiti vinovati pentru luare de mită în formă continuată.

Medicii experți de la Comisia de Expertiză Medicală a Casei Județene de Pensii și Asigurări Sociale Argeș, au primit o pedeapsă cu închisoarea de 4 ani pentru corupţie  şi le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie care impune exercitarea atribuţiilor de stat precum şi dreptul de a-şi exercita profesia.

Reamintim că în martie 2014, un  pacient  a făcut plângere și a declarat că unul dintre cei doi medici  primeşte sume cuprinse între 100 şi 200 de lei , precum și alte foloase, pentru emiterea unor acte medicale nelegale.

Procurorii DNA au luat mandate de la judecători și au montat aparatură de supraveghere audio-video în cabinetele medicale şi i-au monitorizat ambiental pe cei implicaţi. Astfel, sute de persoane au fost filmate atunci când dădeau mită medicilor.