Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a anunțat, luni seară, că internările și operațiile care nu sunt considerate urgențe vor fi suspendate, pentru 30 de zile, în toate spitalele publice.
Raed Arafat a explicat că măsura a fost luată în contextul înmulțirii cazurilor de Covid și a internărilor cauzate de boală.
„Cifrele continuă să crească, aproape avem o cifra dublă față de lunea trecută. Nu vedem încă o tendința de plafonare sau de scădere. Din acest motiv, după discuții cu cei de la Ministerul Sănătății, suntem nevoiți să emitem un ordin pe 30 de zile care prevede că managerii unităților sanitare publice cu paturi dispun măsuri pentru suspendarea internărilor pentru intervenții chirurgicale și pentru alte tratamente și investigații care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate”, a explicat șeful DSU.
Excepție de la suspendare vor face urgențele, femeile însărcinate care necesită controale obligatorii, pacienților cu afecțiuni oncologice cronice sau care au nevoie dializă.
Șeful DSU a explicat de ce autorităţile nu iau în calcul transportul pacienţilor Covid în străinătate.
”Acest lucru poate fi realizat la distanţe limitate, cu spitale din vecinătate. Noi avem foarte mulţi pacienţi la care le găsim locuri. Astăzi erau la un moment dat 50 de pacienţi pentru care căutam locuri. Este imposibil să pui asemenea număr de pacienţi în avioane”, a precizat Raed Arafat, întrucât pacienţii care trebuie deplasaţi cu oxigen nu pot fi urcaţi în avioane, existând risc de inceniu sau explozie.
”Mâine [marți – n.red] urmează să fie activat Mecanismul de Protecţie Civilă, la cererea Ministerului Sănătăţii, pentru medicamentul Tocilizumab. Este un medicament al cărui furnizor nu poate să furnizeze toate cantităţile necesare”, a mai transmis Raed Arafat.
Totodată, Guvernul a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, posibilitatea eliberării în regim ambulatoriu a medicamentului Favipiravir pentru bolnavii Covid cu forme uşoare, a anunţat luni ministrul interimar al Sănătăţii.
“Este vorba despre o ordonanţă de urgenţă a Guvernului prin care s-a completat Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic. Practic, este vorba despre faptul că, în protocolul de tratament al bolilor infecto-contagioase, poate fi eliberat în regim ambulatoriu de farmacia cu circuit închis din spitale, la recomandarea medicului specialist din cadrul spitalului, vorbim aici în principal despre posibilitatea eliberării medicamentului Favipiravir pentru bolnavii Covid cu forme uşoare”, a declarat Cseke Attila, la finalul şedinţei de Guvern.
Favipiravir are autorizaţie temporară, din India, şi nu este pe lista de compensate în România.
“Drept urmare, nu poate fi acordat pe gratis în sistemul farmaciilor. De asemenea, acest medicament este introdus în România pe o autorizaţie de nevoi speciale, deci nu are autorizaţie de punere pe piaţă solicitată de către producător”, a mai spus Cseke Attila.
8.292 de cazuri noi de Covid au fost raportate luni. Bilanțul deceselor zilnice se menține peste pragul de 130 în România.