Confidenţialitate


ARAD: Verificări la Primăria oraşului Sântana pentru o posibilă fraudă cu fonduri europene


Inspectorii Departamentului pentru Lupta Antifraudă (DLAF), care colaborează cu Oficiul European de Luptă Antifraudă, se află la Primăria oraşului Sântana din judeţul Arad, cu scopul de a cerceta o posibilă fraudă într-un proiect cu finanţare europeană, destinat femeilor abuzate.

Potrivit unor surse locale, inspectorii antifraudă suspectează faptul că angajaţi ai primăriei şi rudele lor s-au înscris în acest proiect fără a avea dreptul legal.

Totodată, inspectorii suspicionează şi modul în care sumele de bani destinate acestui proiect au fost plătite, precum şi folosirea fără drept a bazei materiale a Primăriei oraşului.

Primarul oraşului, Daniel Tomuţa, a confirmat faptul că în Sântana se află doi inspectori din cadrul DLAF.

„S-au prezentat în cursul zilei de miercuri, la Primăria oraşului, două persoane din cadrul Departamentului pentru Luptă Antifraudă (DLAF) care au solicitat să le punem la dispoziţie un birou, pentru trei zile începând de astăzi, pentru a putea discuta cu anumite persoane din localitate”, a declarat Daniel Tomuţa, pentru Agerpres.

Proiectul finanţat din fonduri europene, aflat în vizorul DLAF se intitulează „Start pentru o nouă viaţă în comunitate”, s-a derulat în anii 2015 şi 2016, având ca beneficiari femei abuzate.

Un caz asemănător a fost în vizorul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad în 2016, în comuna Macea, şi atunci câteva zeci de femei fiind suspectate că au declarat în fals că au fost abuzate de soţi, pentru a beneficia de banii puşi la dispoziţi pentru victimele unor astfel de abuzuri prin acest proiect cu fonduri UE.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…