Confidenţialitate

Arad: Val de prezentări la Urgențe din cauza infecțiilor respiratorii

10 pacienți pe oră se prezintă pe oră la Unitatea de Primire Urgență din Spitalul Clinic Județen Arad.

În intervalul 20 decembrie 2023 –  10 ianuarie 2024, aproximativ 4.400 de pacienți au necesitat investigații medicale în regim de urgență, cu 720 mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Pentru că au fost momente în care secțiile din spital erau pline, pacienții au stat 24 de ore în Unitățile de Primiri Urgențe până li s-a găsit loc de internare.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 Cei mai mulți pacienți sunt cu afecțiuni respiratorii de sezon.

Purtătorul decuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Simina Roz:

Marea parte a diagnosticelor – peste 1.200 a fost reprezentată de afecțiunile respiratorii de sezon – viroze, pneumonii, gripă. Pentru numeroase cazuri, după realizarea evaluării și stabilizării corespunzătoare, am fost nevoiți să ținem pacienții peste 24 de ore în UPU, (cu administrarea tratamentului corespunzător), până la găsirea unui loc pentru internare. De asemenea au fost mulți pacienți care au necesitat ventilație mecanică, non-invazivă sau chiar invazivă.”

La ora actuală secțiile de Pneumologie, Infecțioase Copii și Adulți, pediatriile tratează, în cea mai mare parte pacienți cu afecțiuni respiratorii de sezon.

În județul Arad, 44 de persoane au fost confirmate cu gripă in acest sezon, dintre care 6 au decedat.

Sursa foto: Shutterstock