Căutarea copilului dispărut în localitatea arădeană Vânători continuă cu sprijin din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) şi Institutului Naţional de Criminalistică Bucureşti.
Un laborator criminalistic mobil a fost mobilizat în zonă, relatează Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad a declarat că forţe suplimentare au început căutările.
“De la momentul sesizării dispariţiei copilului, au fost desfăşurate activităţi de cercetare de către poliţişti şi căutari la care au participat efective extinse ale MAI, precum şi voluntari, fiind depuse eforturi constante în vederea depistării minorului. Activităţile de căutare şi scotocire continuă şi la acest moment, precum şi în zilele următoare, fiind angrenate forţe de ordine mărite cu mijloacele tehnice din dotare. Căutările sunt sprijinite de specialişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a Inspectoratului General al Poliţiei Române şi de specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică Bucureşti, cu un laborator criminalistic mobil”, a precizat Adina Aconstantinesei.
Conform acesteia, vor fi folosiţi câini de urmă aduşi de la Centrului Chinologic “Dr. Aurel Greblea” Sibiu, dintre care unul pentru detectare cadavre. În funcţie de condiţiile meteo, zonele extravilane vor fi survolate de un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.
Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare sprijină activităţile prin desecarea cu pompe a canalelor naturale de colectare a apei.
Căutările sunt coordonate de Serviciul de Investigaţii Criminale şi Serviciul de Ordine Publică din cadrul IPJ. Sunt implicaţi 30 de poliţişti cu autospecialele de serviciu, precum şi două echipaje ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad participă cu 30 de pompieri şi autospeciale specifice, un echipaj SMURD, o autoşenilată 8×8, un sonar şi căngi.
Acestor forţe li s-au alăturat 30 de jandarmi, pădurari, specialişti din cadrul organizaţiei “Rescue 4×4.ro”, care au adus şapte autoturisme de teren şi două drone, precum şi numeroşi voluntari.
Sebastian Corbei, în vârstă de 7 ani, a fost văzut ultima dată pe 9 ianuarie, în jurul orei 16,30, la o stână de lângă localitatea Vânători. El plecase de acasă dimineaţa, la joacă în sat, ulterior alăturându-se altor copii pentru a merge la stână însoţiţi de un localnic bătrân.
Mama copilului a sunat la 112 în jurul orei 19,00, pentru a anunţa dispariţia, când a constatat că acesta nu se întoarce acasă. Căutările au început imediat şi au avut loc şi pe parcursul primei nopţi, dar nu a fost găsit pe o rază de 20 de kilometri distanţă de casa familiei.