Romanian Junior 2017 la badminton a început vineri la Arad.
Parte a circuitului de badminton Junior International Series, reuneşte 83 de jucători implicați în 5 probe ale categoriei sub 19 ani, cei mai mulți la simplu masculin, 50, iar cu cea mai mică participare la dublu feminin, 11 perechi.
Concurenți din 18 țări vor lupta pentru medaliile puse în joc la cele cinci probe: simplu feminin, simplu masculin, dublu feminin, dublu masculin și dublu mixt.
Conform primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, manifestarea, care este o Cupă Mondială de Juniori, punctează pentru calificarea la Jocurile Olimpice de Tineret din 2018.
Cu toate că Romanian Junior a fost lansat la Timișoara, ediția din 2017 nu mai are loc în Sala ”Constantin Jude”, ci în Sala Sporturilor din Arad. În vederea organizării acestei competiţii, Primăria Municipiului Arad a alocat 60.000 lei.
Competiția, care are loc în Sala Sporturilor din municipiului Arad, ţine vineri până la ora 20 și continuă sâmbătă și duminică în fiecare zi cu începere de la ora 10 intrarea este gratuită.
Românii sunt cei mai numeroși la start, 20, dar nu lipsesc printre alții, pe lângă capii de serie din Bulgaria, Kazakhstan, Serbia sau Ungaria, și reprezentanți ai federațiilor de profil din Moldova,
Slovacia, Cehia, Slovenia, Israel, Finlanda, Croația, Franța, Italia, Portugalia și chiar India.