Confidenţialitate

Arad: Șofer de ambulanță, prins la volan cu o alcoolemie record. Bărbatul urma să transporte pacienți | AUDIO

Șoferul unui ambulanțe private din Arad a fost descoperit cu acoolemie record la volan, după ce a provocat un accident și a intrat pe contra sens, unde a lovit un microbuz parcat.  Conform unor informații, individul a urcat la volan venind de la o petrecere și urma să transporte pacienți de la zeci de km.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Incidentul a avut loc pe strada Petru Rareş, una dintre arterele principale şi aglomerate ale municipiului Arad.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad, Claudia Iuga: „Testarea acestuia cu aparatele din dotare a indicat o îmbibaţie alcoolică de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat”

„Din primele cercetări s-a stabilit că un bărbat de 57 de ani, din Arad, a fost implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea un autoturism. Testarea acestuia cu aparatele din dotare a indicat o îmbibaţie alcoolică de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Claudia Iuga.

Ambulanţa privată implicată în tamponare este destinată transportului bolnavilor la dializă, dar nu avea pacient în momentul în care şoferul a pierdut controlul asupra volanului şi s-a izbit de un microbuz de marfă. Conform unor informații, șoferul era în drum să meargă spre Săvârșin, la 90 de km de municipiul Arad, ca să aducă pacienți la dializă. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Sursa foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Citește și: Ilfov: Patru oameni au ajuns la spital în urma unei bătăi pe o stradă, în localitatea Glina. 10 persoane au fost duse la Poliţie