La Arad, autoritățile caută noi spații pentru pacienții cu COVID19, în condițiile în care cazurile cresc mult de la o zi la alta. În 67 dintre cele 78 de localități din județul Arad există în acest moment 1 caz de COVID19. Cele mai multe, 402 sunt în municipiul Arad.
Conducerea Direcției de Sănătate Publică Arad a demarat o evaluare a spațiilor din toate spitalele publice și private care ar putea fi folosite pentru pacienții cu COVID, în condițiile în care presiunea pe actual sistem este tot mai mare. De asemenea, se analizează, ca la nevoie, persoanalul medical să fie detașat de la un spital la altul.
Șeful Direcției de Sănătate Publică Arad. dr. Horea Timiș:
”Facem eforturi, în continuare, să rezistăm la acest val 4. Este cel mai grav de până acum, credem că aceste capacități ale județului Arad vor fi depășit, căutăm soluții”.
Cea mai recentă raportare a autorităților arată că la nivelul Județului Arad sunt active 1048 de cazuri, 151 sunt în spital, iar 897persoane sunt în izolare la domiciliu.
Incidența cumulată a cazurilor pe tot județul Arad este de 1,80, mai mare ca ieri. În municipiul Arad, incidența este de 2,28 cazuri la 1.000 de locuitori mai mare decat în ziua precedentă.
Ciprian Boiţiu