Confidenţialitate

Arad: Scurgeri de amoniac la o fabrică de produse congelate

Mai multe scurgeri de amoniac s-au înregistrat în cursul nopţii de vineri către sâmbătă la o companie din judeţul Arad.

Pompierii au intervenit cu echipamente speciale pentru a limita efectele provocate de amoniacul scurs.

Incidentul a avut loc la o companie care se ocupă cu produse congelate din municipiu, amoniacul fiind folosit în instalaţiile de congelare.

Un robinet al instalaţie nu s-a mai putut închide, iar hala s-a umplut de vaporii de amoniac.

Opt pompieri din cadrul Detaşamentului Arad au ajuns imediat la faţa locului, dar misiunea nu a fost însă uşoară.

Amoniacul scăpat de sub control a creat temperaturi mai mici de -50 de grade C.

„S-a luat măsura pătrunderii în hală şi închiderii robineţilor. O misiune deosebit de dificilă din cauza temperaturilor foarte scăzute din hală, servanţii neputând sta mai mult de maxim cinci minute în interior. Au închis pe rând doi robineţi, apoi s-a luat măsura executării unor deschideri prin spargerea geamurilor şi ruperea a două uşi, pentru a evacua amoniacul în stare de vapori din hală. După circa două ore, intervenţia a fost finalizată, au fost închişi toţi robineţii de amoniac şi hala aerisită”, a declarat purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În total, s-a scurs o cantitate de circa 0,2 tone de amoniac.

Primele cercetări arată că în timp ce încerca sa remedieze o avarie, angajatul firmei care asigura mentenanța instalației a constatat ca s-a provocat o scurgere puternică de amoniac.

Pe timpul intervenției s-a luat legatura și cu directorul firmei de mentenanță, care a recomandat închiderea tuturor robineților de la instalație.

Din fericire nimeni nu a fost rănit.