Confidenţialitate

Arad: Șase motoare care urmau să participe la competiția King of the Hill au fost furate

Anchetă la Arad, după ce șase motoare ale unor sportivi au fost furate joi-noapte din curtea unui hotel.

Motocicletele urmau să participe la competiția King of the Hill, una dintre etapele Campionatului Mondial de Hard Enduro.

Sportivii păgubiți nu vor mai putea concura şi vor pierde acum şi puncte importante. Ei oferă și recompensă celor care vor ajuta la prinderea hoților.

Cele şase motociclete de curse hard enduro, în valoare de aproximativ 40.000 de euro, au fost furate chiar din curtea unui hotel din comuna Ghioroc, unde au fost cazaţi organizatorii şi concurenţii.

Jaful a avut loc cel mai probabil între orele 4 și 7 dimineaţa. Deşi conacul este împânzit de camere de supraveghere, imaginile oferă puţine indicii anchetatorilor.

Motocicletele pentru concurs sunt lăsate în spaţii speciale, unde există securitate sporită.

Unii dintre concurenți au ajuns însă târziu şi au lasat motocicletele în faţa hotelului, în maşinile cu care au venit, sau în curte.

Printre păbubiți se află chiar directorul concursului, Marius Gabriel Dulceanu.

Trei dintre motociletele furate aparţineau unor sportivi din Ungaria. Aceștia nu vor putea participa la această etapă şi vor pierde puncte importante.

Cei trei motocicliști din Ungaria vor se dea o recompensă de 6.500 de euro celor care pot da indicii legate de acest jaf.

La competiția din Arad sunt peste 460 de concurenți din 20 de țări.

Sursă foto: Facebook/Marius Gabriel Dulceanu