Două proteste au avut loc la sosirea premierului Viorica Dăncilă în judeţul Arad, respectiv la Primăria Lipova şi la Prefectura Arad, participanții au scandat împotriva PSD şi a Guvernului.
La Primăria Lipova, unde Viorica Dăncilă a avut o întâlnire cu responsabili locali şi membri ai PSD, premierul a fost aşteptat de un grup format din zeci de liceeni, care au purtat pancarte cu mesaje împotriva Guvernului şi a coaliţiei de guvernare, fără a scanda. Dar au fost prezenţi însă şi peste o sută de susţinători ai PSD.
La Arad, premierul a fost aşteptat de peste 200 de protestatari, care s-au postat în zona intrării în clădirea Prefecturii. Participanţii au scandat zgomotos şi au purtat pancarte cu mesaje împotriva PSD.
În zona Prefecturii au fost prezenţi şi zeci de membri şi simpatizanţi ai PSD, care au intrat în conflict verbal cu o parte dintre protestatari, ei fiind despărţiţi de forțele de ordine.
La scurt timp a venit și reacție premierului Viorica Dăncilă. Aceasta s-a declarat „siderată” de ceea ce strigă oamenii.
”Vreau să fac o precizare: să știți că nici mie, nici colegilor mei nu ne este teamă, nu avem niciun fel de problemă de a veni la Arad, la Timișoara sau în alte județe. Nu ne sperie nici țipetele, nici jignirile. Progresul într-un județ nu se face nici cu jigniri, nici cu țipete, într-un județ dacă vrei să faci lucruri bune vii cu proiecte și le pui în practică. Eu vedeam aici un pol al civilizației, oamenii sunt foarte primitori, foarte civilizați, iar ceea ce se întâmplă acum, când câțiva cetățenii vin și jignesc, nu cred că caracterizează această zonă”, a declarat premierul la Arad.