La Arad, Inspectoratul Școlar va verifica activitatea profesorilor ai căror elevi au picat în număr mare examenul de bacalaureat. În plus, elevii care au obținut mediii între 5 și 5.99 vor beneficia de pregătire din partea Inspectoratului. Trebuie să menționăm că Aradul are cele mai slabe rezultate din vestul țării la examenul de bacalaureat de anul acesta.
Cei aproape 300 de candidaţi la bac care au obţinut medii cuprinse între 5 şi 5.99 vor putea face pregătiri centrele speciale amenajate de către inspectoratul şcolar. Inspectoratul Școlar Arad speră că astfel la sesiunea din toamnă elevii vor promova examenul.Pe de altă parte, liceele care au promovare mică la bac vor fi controlate de conducerea inspectoratului. Nici profesorii care au mulţi elevi picaţi nu vor scăpa de verificări.
Seful Inspectoratului Școlar Arad, prof. Claudius Mladin:
În Arad, rata de promovare înainte de contestaţii este de aproape 60% cu 9 procente mai mare față de anul trecut. Cea mai buna promovare este la Colegiul “Moise Nicoară” din Arad, cu aproape 98%, iar la liceul tehnologic din Ineu niciun candiat nu a reuşit să promoveze examenul