Mai multe blocuri sociale din Arad au rămas fără balcoane. Asta după ce specialiștii au stabilit că ele nu mai sunt sigure pentru locatari. Trei dintre ele s-au prăbușit, din senin, în ultimul an, iar alte 80 sunt dărâmate, rând pe rând, de firma angajată de primărie.
Blocurile, care se află într-un complex de locuințe construite începând cu anul 2008 pe strada Tarafului din municipiul Arad, sunt destinate cazurilor sociale și celor evacuaţi din casele naţionalizate care au fost restituite proprietarilor sau moștenitorilor.
Pe data de 12 martie 2021, un balcon de la unul dintre blocuri s-a prăbușit.
Primăria a solicitat realizarea unei expertize tehnice la toate blocurile executate pe structură de lemn, iar soluția propusă de experții în domeniu a fost de demontare a balcoanelor la toate cele cinci blocuri executate după același tip de proiect.
Locatarii au fost anunțați din timp cu privire la demararea lucrărilor.
„Prima măsură pe care a prevăzut-o expertul pentru a evita accidentele a fost să dăm jos aceste balcoane. Dacă specialiștii ne găsesc o soluție tehnică pentru a avea acolo balcoane, indiferent din ce material, nu avem nicio problemă ca în timp să facem”, a declara primarul Aradului, Călin Bibarț
Autoritățile locale intenționează să ceară experților o evaluare pentru a vedea dacă blocurile au și probleme de rezistență.
Foto: Captură video Facebook / TV Arad