Confidenţialitate

Arad: Percheziții domiciliare într-un dosar de trafic de droguri și instigare la trafic internațional de droguri. Trei persoane au fost arestate | VIDEO

În Arad, două persoane au fost arestate preventiv și a treia este în arest la domiciliu pentru trafic de droguri și instigare la trafic internațional de droguri. Cele trei persoane sunt acuzate că ar fi determinat un cetățean străin să introducă în România aproape 440.000 de comprimate de droguri.

În acest dosar, polițiștii de Combaterea Criminalității Organizate și procurorii DIICOT Arad au făcut 6 percheziții domiciliare.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate mai multe comprimate din categoria drogurilor de risc – alprazolam – în scopul comercializării, precum și alte mijloace de probă. Din cercetări a reieșit că persoanele în cauză, împreună cu un alt bărbat, arestat preventiv anterior în același dosar ar fi determinat un cetățean străin să introducă în România aproximativ 440.000 de comprimate, conținând diazepam, alprazolam și clonazepam, droguri de risc, care urmau a fi comercializate pe teritoriul țării”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Arad, Mădălin Florin Herbei.

Din locuința din Arad a principalului suspect în acest caz, polițiștii au mai ridicat și în luna februarie peste 400.000 de pastille cu substanțe stupefiante, precum și 25 de cartușe de vânătoare deținute ilegal.

Sursa foto: IPJ Arad

Sursa video: IPJ Arad

Citește și: Consumul de canabis pentru uz personal, legalizat parțial în Germania | AUDIO