Oraşul arădean Ineu a intrat în carantină, pentru 14 zile, din cauza numărului în creștere de infecții cu SARS-CoV-2.
Măsura a intrat în vigoare miercuri, începând cu ora 22.00.
Rata locală de îmbolnăvire a ajuns la 10 cazuri la mia de locuitori.
Oraşul Ineu este prima localitate din judeţul Arad pentru care se instituie carantina.
Conform legislaţiei în vigoare, pentru ca o unitate administrativ-teritorială să poată fi carantinată, trebuie îndeplinite mai multe condiţii, cărora li se acordă un punctaj. În cazul orașul Ineu, acesta a fost de 65 de puncte în urma calculelor efectuate de către INSP.
O localitate îndeplineşte condiţiile de carantinare în momentul în care punctajul obţinut este egal cu 60 sau depășește acest număr.