Confidenţialitate

ARAD: O rețea de traficanți de migranți, sprijinită de polițiști de frontieră, a fost destructurată

Nouă persoane care făceau parte dintr-o grupare care se ocupa cu traficul de migranţi au fost reţinute pentru 24 de ore.

Reprezentanţii reţelei sunt bănuiţi că plăteau poliţişti de frontieră de la Nădlac pentru a nu controla maşinile în care se aflau migranţii.

DIICOT a reușit să prindă în Vama Nadlac capii unei rețele de traficanţi de refugiaţi, rețea condusă de un cetăţean pakistanez și din care făceau parte şi 15 români.

Pentru trecerea refugiaţilor peste graniţă membrii reţelei au fost ajutaţi şi de mai mulţi poliţişti de frontieră care ar fi luat mită.

Din probele procurorilor rezultă că cel puţin 163 de migranţi au fost transportaţi ilegal pe rutele Bulgaria/Serbia/Cipru – România – Ungaria – Austria – Germania/Italia/Slovenia, în perioada martie-iunie2017.

Mai mult, procurorii i-au prins pe traficanţi în vama Nădlac în momentul în care au ascuns 111 refugiaţi într-un tir.

Anchetatorii au dispus reținerea pentru 24 de ore a nouă persoane: Timiș Istrate, Burfete Cristian, Ștefanache Robert Iulian, Mihali Cristian, Șerezan Vasile, Mihali Ilie Daniel, Grec Ștefan, Ștețco Iulian Dumitru și Grec Petrea pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranți.

Ieri fost efectuate 18 percheziții în județele Maramureș, Arad, Timiș și Bihor. De-asemenea, percheziții au fost făcute și în Austria , iar cetăţeanul pakistanez AHMAD KHAN SAEED fiind reținut și ulterior arestat.
Inculpaţii urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.