Confidenţialitate

Arad: O mașină s-a răsturnat după ce șoferița a condus haotic prin oraș și nu a oprit la semnalele polițiștilor. Femeia era drogată și consumase alcool | AUDIO

O șoferiță din Arad s-a răsturnat cu mașina într-un sens giratoriu, după ce a condus haotic prin oraș, a trecut pe roșu și nu a oprit la semnalele polițiștilor. În vârstă de 28 de ani, femeia era drogată și consumase și alcool, au constatat polițiștii.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Marți dimineață, în jurul orei 05:00, polițiștii au observat un autoturism care se deplasa haotic, în sensul giratoriu din Boul Roșu, o intersecție extrem de circulată din centrul Aradului.

Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, care nu a oprit la semnalele agenților.

Circulând pe roșu și contrasens, șoferița și-a continuat deplasarea câțiva kilometri, până într-un alt sens giratoriu din municipiu. De această dată de la ieșirea spre Pecica-Nădlac, mașina s-a răsturnat.

„Conducătorul autoturismului, o femeie de 28 de ani, din Arad, nu a fost rănită, evenimentul fiind soldat exclusiv cu pagube materiale. Testarea acesteia cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,48 mg./l. alcool pur în aerul expirat, iar testarea cu aparatul din dotare a indicat o valoare pozitivă pentru consum de substanțe psihoactive. Totodată, femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2.640 de lei, pentru circulație pe contrasens, nerespectarea dispozițiilor polițistului rutier, nerespectarea semnificației culorii roșu a semaforului, depășirea liniei continue, conducere agresivă și lipsa centurii de siguranță”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, Claudia Iuga.

De asemenea, femeii i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 180 de zile.

Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările în acest caz.

Sursa colaj foto: IPJ Arad

Citește și: Accidente rutiere cu minori în județele Neamț și Buzău: 5 copii au avut nevoie de îngrijiri medicale. Șoferii sunt anchetați de poliție | AUDIO