Din dorința de a da posibilitatea copiilor cu dizabilități de a se juca alături de ceilalți micuți, aceste echipamente au fost montate în proximitatea locurilor de joacă deja existente.
Cele două locuri de joacă sunt amenajate în Parcul Europa și în Parcul din cartierul Alfa, unde a fost montat câte un circuit format din patru echipamente: căsuță de lemn, leagăn, carusel și masă cu nisip.
Conform primarului municipiului Arad, Călin Bibarț, echipamentele sunt realizate din metal și lemn, adaptate persoanelor în cărucior care le vor putea folosi în condiții de siguranță.
Edilul a mai declarat că asemenea aparate speciale de joacă vor mai fi montate și în Parcul Pădurice și Parcul Regina Maria.
(Ciprian Boițiu)