Fostul şef Antidrog din cadrul Serviciului Român de Informaţii Arad, Maiorul Ciprian Sabin Mareş, cercetat pentru că făcea trafic de droguri, a fost trimis în judecată, şi va beneficia de o reducere la jumătate a pedepsei.
Decizia a fost luată de magistraţii Tribunalului Arad, după ce angajatul SRI ar fi colaborat cu anchetatorii, relatează corespondentul Europa FM, Ciprian Boițiu.
Asta înseamnă că ar putea fi condamnat la jumătate din pedeapsa pe care judecătorii i-ar acorda-o în mod normal pentru faptele sale.
În timpul cercetărilor, Maiorul SRI a ajutat la identificarea sau tragerea la raspundere a altor participanţi la săvârşirea infracţiunilor pentru care este cercetat.
Şi celălalt bărbat cercetat în caz, Eduard Pălincaş, cunoscut ca membru al lumii interlope din Arad, aflat și el în arest la domiciliu, a fost trimis în judecată.
Următorul termen al procesului la Tribunalul Arad este pe data de 27 noiembrie, când, cel mai probabil va începe judecata pe fond.
Maiorul SRI, Ciprian Sabin Mareş, este acuzat de trafic de droguri și a fost prins în flagrant.
Infracțiunea a fost comisă în timp ce era șef al serviciului Antidrog.