18 doze de vaccin anti-COVID ar fi fost aruncate, din greșeală, la gunoi, în judeţul Arad, la centrul de vaccinare din orașul Ineu. Incidentul s-a produs chiar în prima zi de funcționare a acestui centru, transmite corespondentul Europa FM.
Purtătorul de cuvânt al Centrului Judeţean de Coordonare și Conducere a Intervenției, George Pleșca:
Șeful centrului de vaccinare din Ineu a informat centrul județean că aseară, înainte de închiderea centrului, dintr-o eroare crede că a aruncat flacoane cu 18 doze de vaccin Pfizer. Dozele au fost căutate și n-au mai fost găsite.
Coordonatorul centrului, Ionel Ionescu, a declarat că în primele ore de la deschidere, în centru a fost o agitație generală pentru că unele aparate nu funcționau cum ar fi trebuit.
S-au primit 30 de flacoane, însă 27 erau într-un recipient de carton, iar 3 flacoane erau separate și fără cineva să își dea seama, punga cu cele 3 flacoane a fost aruncată la gunoi.
Coordonatorul centrului a mers și la stația de sortare de deșeurilor, dar nu a mai găsit nimic.