Copilul de cinci ani din satul arădean Ţipari, care a fost rănit într-un incendiu pe care l-ar fi provocat jucându-se cu focul, a murit în spital, în cursol nopţii de joi spre vineri. Poliţiştii au început cercetări in rem pentru ucidere din culpă.
Medicii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad au încercat timp de mai multe ore să-l stabilizeze pe băieţelul de cinci ani care a fost adus cu arsuri grave pe corp, după ce ar fi provocat un incendiu.
Purtătorul de cuvânt al spitalului, Simina Roz, a declarat pentru News.ro că victima avea arsuri de gradele III şi IV pe 95 la sută din suprafaţa corpului, iar în cursul nopţii a intrat în stop cardio-respirator. Medicii au încercat să-l resusciteze, dar manevrele nu au dat rezultate.
Poliţiştii arădeni au anunţat că fac cercetări in rem pentru infracţiunea de ucidere din culpă, dar au deschis un dosar penal şi pentru distrugere din culpă, tot cu privire la faptă, nefiind vizate persoane.
Joi după-amiază, pompierii arădeni fuseseră solicitaţi să intervină la o gospodărire din satul Ţipari, unde proprietarii au anunţat că arde un depozit de fân şi o anexă în care erau ţinute animale, fără să fie anunţate şi victime. Ulterior, familia a anunţat că un băieţel de cinci ani a fost rănit în incendiu, iar la faţa locului s-a deplasat şi o unitate SMURD de la Ineu. Echipajul medical a constatat însă că băieţelul se afla în stare critică, solicitând o unitate de terapie intensivă cu medic de la Arad.
Pompierii spun că la momentul sosirii echipajului de stingere depozitul de fân din grădină ardea generalizat, iar flăcările au cuprins o anexă cu animale. Au murit o scroafă cu cinci purcei şi mai mulţi iepuri.
Conform pompierilor, cel mai probabil incendiul a fost provocat de copil, care s-ar fi jucat cu focul.