Căutarea copilului de 7 ani dat dispărut de familie în satul arădean Vânători continuă, luni dimineaţă, la 48 de ore de când minorul a plecat de acasă.
Polițiștii au publicat semnalmentele băiatului, pentru ca cei care îl văd să poată suna la 112.
Căutările au fost suspendate pe parcursul nopţii din cauza vremii.
Duminică a fost folosit şi un elicopter pentru a survola o zonă pe o rază de peste 30 de kilometri.
La operațiune participă 47 de poliţişti dotaţi cu 18 autospeciale şi câini de urmă, 19 jandarmi cu patru autospeciale şi un câine de urmă, 28 de pompieri cu şapte autospeciale şi opt cange, şapte poliţişti de frontieră cu autospeciale cu camere de termoviziune.
Forţelor de ordine li se alătură peste 100 de voluntari din zonă, care folosesc maşini de teren şi ATV-uri.
În urma discuţiilor cu localnici şi familia, IPJ a transmis că Sebastian a fost văzut ultima dată sâmbătă, în jurul orei 16 și 30 de minute, la o stână de lângă localitatea Vânători.
Micuțul plecase de acasă sâmbătă dimineaţă, la joacă în sat, ulterior alăturându-se altor copii pentru a merge la stână însoţiţi de un localnic bătrân.
Mama copilului a sunat la 112 sâmbătă seară, la ora 19.00, pentru a anunţa dispariţia, când a constatat că acesta nu se întoarce acasă.
Căutările au început imediat şi au avut loc şi pe parcursul primei nopţi, dar nu a fost găsit pe o rază de 20 de kilometri distanţă de casa familiei.
Copilul are 1,20 metri înălţime, păr şaten, faţă ovală, constituţie astenică, dar nu se cunoaşte îmbrăcămintea pe care o avea.
Persoanele care îl văd sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secţii de Poliţie.