Confidenţialitate

ARAD: Bancomat aruncat în aer | Hoții au fugit cu banii

 

Un bancomat a fost aruncat în aer, în noaptea de joi spre vineri, în Arad. Potrivit polițiștilor, două persoane mascate au folosit explozibil ca să distrugă aparatul și au fugit cu casetele de valori, în care se aflau bani.

Potrivit reprezentanților IPJ Arad, incidentul a avut loc în sediul unei bănci din oraș, notează Mediafax.

„A fost o explozie la un bancomat amplasat în sediul unei bănci de pe Calea Timișorii. Au fost furate casetele de valori, în care se aflau bani”, au declarat reprezentanțioi IPJ Arad.

Potrivit acestora, la furt au participat două persoane mascate. Reprezemtanții IPJ Arad susțin că încă nu se știe ce sumă de bani au reușit să fure autorii.

Polițiștii fac cercetări la fața locului și au deschis un dosar pentru furt calificat și distrugere.