Rezervele de apă sunt insuficiente, pe timp de caniculă, așa că, în mai multe localități din județul Arad se dă apa cu rația, iar furnizarea apei potabile este oprită 15 ore din 24.
Apa de la robinet. O situație care pentru oamenii din cca 20 de localități din județul Arad devine aproape un lux. În zona comunei Bocsig și a localităților învecinate, oamenii nu mai au apă la robinete, între orele 10:00 si 17:00 și 24:00-05:00.
Localnicii se văd nevoiți să își facă rezerve în fiecare dimineață, pentru că mulți nu își pot folosi nici fântânile întrucât fie nu au apă potabilă, fie și le-au desființat după ce s-au abonat la rețeaua publică.
Ce spun oamenii
„Sunt temperaturile acestea mari și nu poți să faci o baie, nu poți să faci mâncare, trebuie să-ți aduni de seara”, a spus o localnică.
„Ne luăm rezerve dimineața și pentru băut cumpărăm”, a spus o alta.
„E neplăcut, dar nu avem ce să facem momentan”, a spus o altă localnică.
„Foarte greu, în grădini nu udăm. Ce dă Dumnezeu din cer”, a spus o femeie.
„Cum să fie? Apa e viața. E foarte greu, mai ales când ai copii mici”, a declarat un bărbat.
Salvarea localnicilor vine si de la puțul din centrul comunei, unde oamenii stau la coadă să își ia apa în flacoane.
„Nu e incomod, bine că e și asta, bine că avem apă potabilă, apă verificată”, a declarat un alt bărbat.
S-a ajuns aici din cauza caniculei și a faptului că unii oameni își udă grădinile cu apa din rețea.
Primarul comunei Bocsig, Teodora Abrudean: „Nu se produce suficientă apă cât se consumă de către toată zona deservită de către uzina de apă Bocsig”
„Oamenii s-au obișnuit să irige cu apă de la rețea. Consumul e mult mai mare, sunt animale care suferă de secetă în perioada aceasta. Noi facem mult mai multe dușuri și băi, este și normal, pentru că ne este cald, drept urmare, nu se produce suficientă apă cât se consumă de către toată zona deservită de către uzina de apă Bocsig”, a precizat primarul comunei Bocsig, Teodora Abrudean.
Autoritățile au făcut mai multe apeluri la localnici să folosească apa din rețea doar în scop menajer, și nu ca să își ude și grădinile.
Județul Arad este de 5 zile consecutive sub cod roșu de caniculă.
Sursa foto: Shutterstock