Confidenţialitate

Anchetă într-o școală din Arad: Un elev a fost lovit cu pumnii și picioarele de mai mai mulți colegi | VIDEO

Polițiștii au deschis o anchetă la o școlă din județul Arad, după ce un elev a fost lovit cu pumnii și picioarele de mai mai mulți colegi. La cererea șefului inspectoratului școlar, și conducerea liceului a început o anchetă internă.
În unele mesaje din mediul online se arată că asemenea incidente ar mai fi avut loc la școala respectivă.

Incidentul a avut loc la Liceul Athanasie Marienescu, din orașul Lipova, chiar într-o sală de clasă, iar imaginile cu agresiunea au fost postate pe Facebook de părinții băiatului agresat.

Aceștia au spus că depun plângere penală și susţin că fiul lor a fost bătut pentru că nu ar fi vrut să închidă uşa clasei.

În filmarea începută înainte de bătaie se vede cum un băiat îi cere unui coleg, care stătea în bancă, să se ridice în picioare, apoi îl împinge şi îl loveşte cu pumnii. Victima se apără, dar este atacată de alţi doi colegi, care îl lovesc cu picioarele şi pumnii, în timp ce alţii încurajează bătaia.

“Din cercetări a reieșit că în ziua de 20 septembrie a.c., la o unitate de învățământ preuniversitar din localitatea Lipova, trei minori cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani ar fi agresat un alt minor în vârstă de 14 ani, provocându-i leziuni la nivelul capului, abdomenului și membrelor inferioare. Polițiștii Orașului Lipova s-au sesizat din oficiu, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta și luarea măsurilor legale”, a declarat Purtătorul de cuvânt al Poliției Arad, Livia Pescar.

În mediul online au mai apărut comentarii că în această școală ar mai fi avut loc asemenea incidente.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Foto/ captură video