Totul s-a întâmplat pe o stradă din comuna Buteni. Pe rețelele de socializare au fost publicate mai multe imagini în care o femeie apare întinsă pe pâmânt iar mai mulți localnici încearcă să o ajute.
Martorii spun că femeia ar fi fost bătută de un polițist pentru că nu ar fi purtat masca de protecție.
Ministerul de Interne, Lucian Bode, spune că s-a început o anchetă la Inspectoratul de Poliţie Arad:
”Am spus de fiecare dată, toleranță zero față de cei care fac de râs uniforma de polițist. Am fost informat de către conducerea Inspectoratului General al Poliției Române cu privire la cele întâmplate acolo, am demarat cercetările și nu vom ezita să facem noi curățenie în propria ogradă”.
Femeia de 50 de ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale și se află în afara oricărui pericol.
- Mihai Bucureșteanu