Cei 3 bărbaţi cu vârste cuprinse între 38 şi 47 de ani au fost prinşi de către poliţişti pe raza localităţii Sâmbăteni, din judeţul Arad, când ajunseseră de la braconaj.
‘
‘
Maşina nu avea plăcuţe de înmatriculare, cu toate că era înmatriculată, şi ca să ajungă în pădurea unde au braconat, bărbaţii trecuseră Mureşul cu bacul.
‘
În maşină, pe lângă cerbul de aproximativ 300 kg, politiştii au mai găsit trei arme de vânătoare, două neînregistrate, 25 de cartuşe şi mai multe accesorii specifice pentru vânătoare, printre care un binoclu şi ochelari pentru vedere pe timp de noapte.
‘
Din cercetarile efectuate, s-a stabilit că cei trei bărbaţi ar fi braconat cerbul în zona păduriii Frumuşeni-Aluniş, apoi l-au transportat până în localitatea Sâmbăteni.
‘
De asemenea, s-a mai stabilit ca doar unul dintre cei trei bărbaţi este deţinător legal de armă şi că aceştia nu posedau autorizaţie pentru vânătoare.
‘
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.