Arabia Saudită a recunoscut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, că jurnalistul disident Jamal Khashoggi a fost ucis în consulatul său din Istanbul, relatează BBC.
Potrivit guvernului de la Riad, între ziarist şi cei prezenţi în incintă a izbucnit un “conflict”, în urma căruia cel dintâi a murit.
Autorităţile saudite au anunţat, totodată, destituirea unui înalt responsabil al serviciului de informaţii şi a unui important consilier de la curtea regală.
Ahmad al-Assiri şi Saud al-Qahtani sunt colaboratori apropiaţi ai prinţului moştenitor Mohammed bin Salman. Critic al acestuia, Jamal Khashoggi trăia în exil în Statele Unite din 2017.
Alte 18 persoane au fost arestate în cadrul anchetei.
Dispariţia lui Jamal Khashoggi, care a intrat pe 2 octombrie în consulatul din Istanbul şi nu a mai ieşit din clădire, a căpătat mediatizare internaţională.
Turcia a susţinut că jurnalistul a fost asasinat de un comando trimis special de Riad la Istanbul. Într-o discuţie telefonică, preşedintele Tayyip Erdogan, şi regele Salman au discutat despre nevoia unei cooperări depline în această investigaţie.
La capătul a aproape 3 săptămâni de speculaţii, confirmarea uciderii lui Jamal Khashoggi riscă să genereze o criză internaţională.
Orele trecute, administraţia SUA a transmis un nou avertisment, în care menţiona posibile sancţiuni dacă se dovedeşte că Arabia Saudită este implicată în misteriosul caz.