Confidenţialitate

Ar trebui impozitate pensiile?

Din 2007, de când premierul de atunci, Călin Anton Popescu Tăriceanu, a trecut la Fondul de Pensii și pe cele speciale și pe cele sociale, adică n-au mai fost plătiți de acolo doar cei care au contribuit, ci toate formele de pensionari din România, fondul respectiv a intrat pe un deficit grav, care crește de la an la an, și va depăși anul acesta 5 miliarde de euro.

Sunt bani pe care țara îi împrumută, de fapt, cam toți banii pe care țara îi împrumută net în acest moment, acolo ajung, în Fondul de Pensii.

Acest lucru a și vulnerabilizat poziția părinților noștri pensionari, aduși în acest fel la cheremul politicienilor, care ba decid tăierea pensiilor, măsură susținută de guvernul Boc și președintele Traian Băsescu în 2010, dar respinsă de Curtea Constituțională, ba impun impozitarea unora dintre pensii, inclusiv prin plata contribuției pentru sănătate, ba acum chiar partidul lui Tăriceanu vine cinic și propune scutirea tuturor pensiilor de contribuții și impozitare.

Pe scurt, pensionarii au devenit cel mai important segment electoral, ei merg la vot în număr mult mai mare decât populația activă, fiind lesne manipulați cu titluri-sperietoare pe jumătate de ecran, de către televiziunile de știri, care cel mai des tot un joc politic fac.

Așadar, abil ținuți captivi în propria spaimă de a-și pierde bruma de pensie, părinții noștri au devenit masa de manevră electorală ce blochează schimbarea clasei politice pe care noi cei mai tineri, am dori-o înlăturată. 

Ar trebui sau nu ca pensiile sociale să fie plătite din contribuțiile celor care muncesc, lucru ce, în mod evident, limitează posibilitatea unor pensii mai mari pentru cei care au contribuit la rândul lor cândva?

Este sau nu o soluție să scutim toate pensiile de impozitare, dar, anticipând o confuzie ce se face des, acea contribuție ce ni se opreşte nouă din salariu și care (într-un procent semnificativ mai mic le-a fost oprită și părinților noștri) nu se impozitează. Altfel spus, ți-o ia statul, da, pentru Fondul de Pensii, dar impozitul pe salariu se oprește pe ce rămâne după ce ai contribuit, teoretic pentru pensia ta.

Care este soluția corectă? Impozitarea pensiilor sau eliberarea de impozit și a celor care depășesc 1050 de lei?

https://soundcloud.com/europafmromania/romania-in-direct-ar-trebui-impozitate-pensiile-07092016