Aproape 12 milioane de pasageri au tranzitat în primele șase luni ale acestui an aeroporturile din România. Puțin mai mulți decât în primul semestru al anului trecut, insă, potrivit Asociației Aeroporturilor din România, traficul pe zborurile interne se menține la un nivel scăzut. Directorii de aeroporturi s-au întâlnit pe litoral pentru a discuta despre îmbunătățirea sectorului aviatic.
Președintele Asociației Aeroporturilor din România, David Ciceo: „În ultima lună, doar 50% din zboruri au decolat la timp”
Cel mai mare trafic a fost înregistrat pe aeroportul din Otopeni, urmat de Cluj și Iași. Dar creșterea traficului aerian a venit și cu destule perturbări pentru călătoriile sau vacanțele pasagerilor, spune președintele Asociației Aeroporturilor din România, David Ciceo:
„În ultima lună, doar 50% din zboruri au decolat la timp, iar sosirile au întârziat aproximativ 58%. Contextul european a dus ca aceste întârzieri să fie și în România”.
Corina Martin, agent de turism: Numărul zborurilor interne este sub nivelul anului 2019
Stăm însă prost la zborurile interne pentru că nu se face promovare, susține agentul de turism Corina Martin:
„Conectivitatea între destinațiile din România este în continuare foarte joasă. Traficul pe zborurile interne în România este sub nivelul anului 2019”, a spus Corina Martin, agent de turism.
Cum stăm la capitolul modernizare a aeroporturilor
Nici la modernizarea aeroporturilor nu stăm bine. 26 de proiecte din bani europeni, privind extinderea de piste sau construirea de noi terminale au depășit termenul de predare. Acum:
„Obligația beneficiarilor, mă refer la toate autoritățile locale, este de a finaliza aceste proiecte, fiindcă în situația în care nu se vor finaliza, banii trebuie rambursați către Comisia Europeană. Pe cele 26 de proiecte sunt undeva la 935 milioane de lei”, a avertizat ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea.
13 din cele 17 aeroporturi din Româna aparțin consiliilor județene.
Sursa foto: Shutterstock