Guvernul francez a lansat o aplicație mobilă care transmite alerte în cazul unui atac terorsit. Dezvoltarea softului este menită să-i avertizeze pe turiștii veniți să vadă meciurile Campionatului European de Fotbal.
Aplicația a fost dezvoltată după atentatele de la Paris din noiembrie 2015 și a fost lansată cu două zile înainte de începerea Euro 2016.
Ea va permite transmiterea de alerte, în funcţie de locaţie, în cazul unui atac terorist.
Autoritățile îi sfătuiesc atât pe francezi, cât şi pe turişti să descarce această aplicaţie prin care pot fi alertaţi dacă şi unde se vor produce atentate. Dacă utilizatorul se află în zona de risc, va primi informații utile în timp real.
Ministerului britanic de interne a avertizat că toate locaţiile care găzduiesc meciuri Euro 2016 sunt “potenţiale ţinte ale atacurilor teroriste”.
Ministerul de Interne de la București a detașat 44 de polițiști și jandarmi care vor asista la meciuri și să-i îndrume pe suporterii români. Ei vor avea veste și uniforme ușor de identificat, pentru a putea fi ușor recunoscuți de fanii României.
La meciul Franța-România de mâine seară va asista și premierul Dacian Cioloș împreună cu președintele francez, Francoise Hollande.