Confidenţialitate

Apel subtil la vot din partea Pepsi

Pepsi a publicat, vineri, pe pagina de Facebook o trimitere subtilă la alegerile de duminică: “Se anunță vreme bună duminică”.

Compania Coca-Cola a fost mai directă în abordare.

Duminică, 26 mai, între orele 7:00 – 21:00, sunt așteptați la vot toți cetățenii români care au împlinit 18 ani până în ziua votului, inclusiv.

În aceeași secție de votare în care votați pentrualegerile europarlamentare vă puteți exprima opțiunea și pentru Referendum.

Dacă nu vă aflați în localitatea de domiciliu, puteți vota la orice secție din țară sau străinătate pe lista electorală suplimentară. Duminică, dacă vă aflați în străinătate, puteți vota în aceleași secții organizate pentru europarlamentare și pentru referendum.

Dacă sunteți în localitatea de domiciliu va trebui să votați la secția unde sunteți arondați.

Pentru a vota duminică aveți nevoie de carte de identitate valabilă sau pașaport.

Pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, au drept de vot și cetățenii comunitari (din alt stat membru UE) care s-au înscris în listele speciale pentru a vota reprezentanții României în Parlamentul European.