Confidenţialitate

Apel la miting împotriva primarului Piedone

Bucureștenii sunt chemați, mâine seară, în Piața Universității, la un miting împotriva primarului Sectorului 4 al Capitalei.

Organizatorii cer demisia lui Cristian Popescu Piedone. Instituţia condusă de acesta a avizat activitatea clubului Colectiv, mistuit de un incendiu vinerea trecută. Bilanţul tragediei a urcat, astăzi, la 31 de decese.

Pe Facebook, a fost creată pagina ”Demisia Piedone, subordonaților lui și tuturor celor răspunzători”, însoțită de mesajul ”Să nu mai lăsăm oamenii să fie sacrificați în numele șpăgii!”.

Mitingul de protest urmează să aibă loc, începând cu ora 18.00, în Piața Universității.