Apartamente ce au aparținut unor persoane decedate și luate cu acte false: Mai mulți suspecți au fost duși la audieri în acest caz, anunță Direcția Națională Anticorupție (DNA). Inculpații s-ar fi folosit de documente false, cum ar fi testamente.
Profitul obținut din vânzarea apartamentelor depășește suma de aproximativ un million 400 de mii de lei
„În cursul zilei de 13 martie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 locații situate în municipiul București și județele Prahova și Vâlcea reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale”, informează DNA.
Suspecții ar fi folosit această metodă de a intra în posesia apartamentelor încă din 2018. Cu ajutorul unor documente false – inclusiv testamente – reușeau să ajungă proprietarii locuințelor. Ar fi vorba de apartamente în sectoarele 1 și 3 din București, potrivit unor surse judiciare citate de G4Media. Ulterior – suspecții le vindeau.
Locuințele ar fi aparținut unor persoane decedate și astfel nu mai ajungeau la moștenitorii legali. Profitul obținut din vânzarea apartamentelor depășește suma de aproximativ un million 400 de mii de lei.
„Din cercetări, s-a stabilit că profitul obținut din tranzacționarea ulterioară a acelor imobile depășește 1.365.223 de lei”, transmite Poliția Română într-un comunicat.
Procurorii au făcut percheziții în 22 de locații din București și județele Prahova și Vâlcea. Dosarul vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și de fals.
Sursa foto: Poliția Română