Confidenţialitate

Anunturi inselatoare de angajare in numele Fan Courier

Fan Courier reclamă un posibil caz de înşelăciune după ce mai multe persoane s-au prezentat la firmă spunând că au plătit o sumă de bani pentru a se putea înscrie la ocuparea funcției.

Compania de curierat a sesizat autorităţile în acest caz.

Fan Courier susține că acestei infracțiuni de înșelăciune i-au căzut victime persoane din mai multe oraşe, aflate în căutarea unei slujbe.

În ultimele zile, la sediile firmei s-au prezentat candidaţi la poziţia de şofer profesionist, care susţineau că au dat curs unui presupus anunţ postat în numele companiei, pe unul dintre siteurile de anunţuri gratuite.

Unii dintre ei achitaseră în contul presupusei înscrieri o sumă indicată la telefon de autorul anunţului, alţii doreau să ştie unde trebuie să plătească această sumă de bani, au declarat reprezentanții FanCourier.

În acest context, compania atrage atenția că nu a pretins și nu pretinde nicio sumă pentru înscrierea în timpul recrutării de persoanl.

Fan Courier va depune plângere penală împotriva autorului anunţului – pe care-l acuză de înșelăciune, folosirea neautorizată a mărcii înregistrate şi prejudicierea imaginii publice a companiei.