Confidenţialitate

Anunțuri diferite după discuțiile dintre V. Dăncilă și F. Timmermans

După întâlnirea de luni de la Palatul Victoriei,  dintre premierul Viorica Dăncilă și prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, Comisia Europeană a anunțat că a fost finalizat planul de lucru pentru punerea în aplicare a recomandărilor  MCV, iar săptămâna viitoare urmează o întâlnire pentru a discuta progresul înregistrat.

Cei doi înalți oficiali au finalizat planul de lucru al experților români și europeni care vor avea deja o primă întâlnire săptămâna aceasta, pentru a găsi soluții de punere în aplicare a recomandărilor MCV. Săptămâna viitoare premierul și prim vicepreședintele CE Timmermans vor avea o întâlnire pentru a discuta progresul înregistrat de experți“, a declarat  un purtator de cuvânt al Comisiei Europene.

Pe de altă parte, de la Palatul Victoria a fost transmis un comunicat în care nu apare nicio referire la MCV . Executivul informează că discuțiile au fost constructive.

Primul-ministru Viorica Dăncilă si prim-vicepresedintele Comisiei Europene Frans Timmermans au avut astăzi (luni – n.r.), la Palatul Victoria o întâlnire în cadrul căreia au discutat despre colaborarea dintre Guvernul României și Comisia Europeană. Discuțiile au fost constructive și au reprezentat o continuare a celor deja stabilite în cadrul întrevederii ce a avut loc la Bruxelles, săptămâna trecută. Ambele părți au apreciat că este nevoie de un dialog constructiv și au convenit asupra pașilor de urmat în perioada următoare. Cei doi oficiali au punctat nevoia unei bune cooperări intre Executivul României şi Comisia Europeană”, informează Guvernul într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, cei doi înalți oficiali au agreat planul de lucru al experților români și europeni care vor avea deja o prima întâlnire săptămâna aceasta, pentru a găsi cele mai bune soluții.

În acest context au agreat că o nouă întâlnire va avea loc săptămâna viitoare cu ocazia vizitei doamnei prim-ministru la Bruxelles”, se mai arată în comunicatul Guvernului.

Comisia Europeană a făcut încă din noiembrie anul trecut o lista de mai multe recomandări cerând Guvernului de la București să revizuiască Legile Justiției în acord cu recomandările Comisiei de la Veneția și GRECO.