Confidenţialitate

Anunţuri contradictorii între administrațiile Trump şi Biden despre redeschiderea granițelor SUA

Preşedinte în exerciţiu, republicanul Donald Trump a anunţat, luni, o apropiată redeschidere a frontierelor americane pentru cetăţenii europeni din spaţiul Schengen, britanici, irlandezi, precum şi pentru brazilieni, fiind contrazis rapid de purtătoarea de cuvânt a viitorului preşedinte democrat Joe Biden, relatează Agerpres, citând AFP.

“Nu este momentul să ridicăm restricţiile privind deplasările internaţionale”, a scris Jen Psaki pe contul său de Twitter .

Mesajele au fost scrise la câteva minute doar după anunţul deciziei lui Donald Trump, justificată prin introducerea, de la aceeaşi dată, a obligaţiei de a prezenta un test negativ pentru diagnosticarea COVID-19 la intrarea pe teritoriul american.

Pentru a încetini răspândirea pandemiei, Donald Trump a închis frontierele SUA pentru 26 ţări din spaţiul Schengen la 11 martie, apoi pentru Regatul Unit şi Irlanda la 14 martie, iar pentru Brazilia la 24 mai.

“La recomandarea echipei noastre medicale, viitoarea administraţie nu intenţionează să ridice aceste restricţii la 26 ianuarie”, a scris Jen Psaki pe Twitter. “De altfel”, a adăugat ea, “avem în vedere înăsprirea măsurilor de sănătate publică aplicate călătoriilor internaţionale pentru a lupta mai mult împotriva răspândirii COVID-19”.

Eeste un nou episod dintr-o tranziţie fără precedent în istoria recentă a Statelor Unite, preşedintele în exerciţiu Donald Trump intenţionând să îşi limiteze la minim contactul cu echipa lui Joe Biden.

De altfel, miercuri, Donald Trump prevede să părăsească Washingtonul înainte de ceremonia de învestire a succesorului său.