După consultări avute cu partenerii sociali, noul ministru al Educaţiei a decis ca anul şcolar 2018 – 2019 să înceapă la data de 10 septembrie.
Vacanţa de iarnă va avea trei săptămâni, potrivit Agerpres.
Principalul subiect dezbătut a fost structura viitorului an şcolar.
“Ascultând argumentele tuturor părţilor, ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a decis ca, în anul şcolar 2018 – 2019, cursurile să înceapă în data de 10 septembrie, iar vacanţa de iarnă să fie de trei săptămâni”, se precizează într-un comunicat.
“Partenerii sociali ai MEN au fost invitaţi să transmită în decurs de o săptămână observaţii şi propuneri pe marginea celor două documente. Acestea vor fi analizate în comisiile tehnice şi, ulterior, în proxima şedinţă a Comisiei de Dialog Social. Punctele de vedere şi sugestiile care se vor cristaliza în urma acestui demers consultativ vor putea fi incluse în variantele finale ale documentelor anterior menţionate”, adaugă ministerul.