Confidenţialitate

Antrenorul Părinților: Importanța unui somn bun în dezvoltarea copilului și cum îl putem obține prin timpul petrecut împreună cu o “poveste de seară” | VIDEO (P)

Mirela Retegan și Gáspár György vorbesc, în această ediție Antrenorul Părinților, despre importanța unui somn bun în dezvoltarea copilului și cum îl putem obține prin timpul petrecut împreună cu o “poveste de seară”, citită sau ascultată alături de părinte.

“Știm că fără doar și poate somnul este exterm de important, indiferent de vârsta ființei umane, pentru că în momentul respectiv creierul nostru se regenerează, se descarcă de o serie  de tensiuni.

Sunt perioade în viața copiilor, în viata adolescenților când au nevoie de o rutină a somnului, au nevoie să facă ceva înainte de a-și pune corpul în pat pentru a intra în acea stare plăcută de relaxare, mai ales dacă copilul a avut o zi un pic mai agitată, dacă a fost mai multă tensiune în familie sau la școală. Această rutină de seară poate închidem toate electronicele cu cel puțin o oră, o oră și jumătate înainte de ora de culcare a copilului.

De asemenea, în acest interval de timp copilul are nevoie de niște activități. Se poate îmbrăca în pijamale, își poate spăla dințișorii, își poate face toaleta de seară. S-ar putea să aibă nevoie să stea în brațele părintelui, s-ar putea să aibă să se conecteze un pic cu părintele, iar povestea știm că este un mijloc minunat pentru a crea acel spațiu de siguranță între părinte și copilaș”, a spus Gáspár György.

“Să-i citești povestea de seară și să-i dai pupicul de noapte bună, conștientizând binecuvântarea pe care tu i-o dai pentru câteva ore în care fără tine, descurcându-se singur cu tot ceea ce e în mintea lui, mi se pare un ritual extrem de important”, a completat Mirela Retegan.

Pentru a alimenta pofta bună pentru povești frumoase, de la Kinder Felie de lapte avem în emisiunea de la Europa FM și o ghicitoare sub formă de cântecel, iar părinții  sunt invitați pe site-ul Kinder să completeze răspunsul.

Dacă scrieți despre ce poveste este vorba puteți câștiga unul dintre cele 10 vouchere săptămânale pentru cărti, fiecare în valoare de 100 de lei. Pentru și mai multe povești de citit celor mici!