Mirela Retegan și Gáspár György vorbesc, în această ediție Antrenorul Părinților, despre ce înseamnă timp de calitate petrecut împreună cu copilul și cum se realizează cea mai bună conexiune prin “ora poveștii de seară”.
“Pentru fiecare familie, acest timp de calitate este diferit. Ne referim la acele momente în care copilașul se simte foarte valoros, important, special, când nimic altceva nu contează atât de mult pe cât nevoia pe care o are copilașul în momentul respectiv”, a spus Gáspár György.
“Putem avea timp de calitate atunci când îl lăsăm pe copil să stabilească regulile, atunci când ne jucăm cu el, atunci când intrăm în lumea lui”, a continuat Gáspár György.
“Povestea de seară, spusă de mama sau de tata, este, din punctul meu de vedere, mai importantă și mai frumoasă decât orice desen animat posibil, decât orice podcast de spus povești, decât orice invenție din lumea tehnică”, mărturisește Mirela Retegan.
“Dacă părintele are acestă tendință de perfecționism și de a spune că eu de fiecare dată am făcut lucrurile bine, totul e în interesul tău, nu ar trebui să fii supărat, nu este în regulă ce simți acum, copilul se simte respins de către părinte”, explică psihologul Gáspár György.
“Dacă eu îl voi corecta de fiecare dată, îi voi spune că nu are dreptate, copilul se va distanța de mine”, continuă Gáspár György.
Pentru a alimenta pofta bună pentru povești frumoase, de la Kinder Felie de lapte avem în emisiunea de la Europa FM și o ghicitoare sub formă de cântecel, iar părinții sunt invitați pe site-ul Kinder să completeze răspunsul.
Dacă scrieți despre ce poveste este vorba puteți câștiga unul dintre cele 10 vouchere săptămânale pentru cărti, fiecare în valoare de 100 de lei. Pentru și mai multe povești de citit celor mici!