Actorul spaniol Antonio Banderas îl va interpreta pe Gianni Versace într-un film dedicat designerului italian, care a fost asasinat în 1997, la vârsta de 50 de ani, potrivit contactmusic.com.
Noul film biografic va fi regizat de cineastul danez Bille August, iar filmările vor debuta în luna decembrie a acestui an. Deocamdată nu se cunosc prea multe detalii despre acest proiect cinematografic.
Reprezentanţii brandului Versace au precizat însă faptul că nu au ”autorizat” filmul şi că nu sunt implicaţi în niciun fel în realizarea acestuia.
”Nici nu am autorizat, nici nu avem vreun fel de implicare în următorul film despre Versace.
Acest film va trebui să fie considerat o operă exclusiv de ficţiune”, au declarat pentru WWD.com reprezentanţii brandului italian.
După moartea celebrului designer, sora acestuia, Donatella Versace, a preluat conducerea brandului. În prezent, ea este vicepreşedinte al Versace Group.
Foto: Facebook/Antonio Banderas