Ansamblul Rupestru de la Murfatlar, cu biserici mici, săpate în cretă de călugării din Evul Mediu, va fi restaurat, conservat și pus în valoare de Consiliul Județean Constanța. Monumentul – unic în România, vechi de peste 1000 de ani – va fi reabilitat și pus, pentru prima dată, în circuitul turistic.
Bisericuțele de la Murfatlar, săpate în cretă în secolul al X-lea, sunt într-o stare avansată de degradare. Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, spune că proiectul tehnic are toate aprobările și a obținut avizele favorabile ale Ministerului Culturii: „Dat fiind că este unic, pentru România va însemna enorm de mult. În primul rând, este important să îl salvăm. Este condiția esențială să eliminăm eroziunea, distrugerea, supuse factorilor de mediu”.
Ultima intervenție a autorităților în vederea cercetării, nicidecum a restaurării bisericuțelor din cretă, a fost în anii ’70 ai secolului trecut. De aceea, reabilitarea ansamblului rupestru de la Murfatlar este prioritară, susține arheologul Aurel Mototolea: „Călugării și-au amenajat aceste bisericuțe în acest masiv de cretă. Publicul avea posibilitatea să ia cunoștință cu crâmpeie de realitate din perioada Evului Mediului fiindcă noi avem, din acea perioadă, destul de puține repere.”
După restaurare, vizitatorii vor avea acces doar în corpul A, care se întinde pe toată suprafața sitului. Potrivit arhitectului Dan Hoinărescu, vor fi amenajate pasarele care conduc turiștii către bisericuțe și galerii: „Au acces în vecinătatea lor, dar nu vor avea acces în interiorul acelor bisericuțe, dar noi am prevăzut niște ecrane multimedia pe care vor rula imagini cu interiorul din obiectivul respectiv”.
Valoarea proiectului se reabilitare a bisericuțelor din cretă va ajunge la 35 milioane de euro, din fonduri europene.
Sursa foto: Discover Dobrogea, CJC