Confidenţialitate


ANPC va extinde controalele şi la alte bănci care au acordat credite în franci elveţieni


ANPC va extinde controalele şi la alte bănci care au acordat credite în franci elveţieni

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) urmează să extindă controalele şi la alte bănci care au dat credite în franci elveţieni, a declarat miercuri preşedintele ANPC, Bogdan Pandelică, în cadrul audierilor din Comisia Economică a Senatului.

Mai mult, autoritatea va finaliza un ordin de încetare a practicilor comerciale incorecte constatate la Raiffeisen Bank în privinţa majorării dobânzilor la creditele în franci elveţieni, iar efectul ar trebui să fie revenirea la dobânda din primul an de creditare.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat Raiffeisen Bank cu 50.000 de lei pentru practici incorecte.

Banca ar fi încălcat Legea 363/2007 privind combaterea practicilor comerciale incorecte pentru creditele în franci elveţieni acordate înainte de criză, în ceea ce priveşte modul de calcul al dobânzilor.

Potrivit ANPC, Raiffeisen a prezentat un produs cu o dobândă favorabilă, pe care apoi a crescut-o de la 4,9% la 5,9%.

Autoritatea consideră că banca a prezentat produsul ca fiind unul sigur, stabil, cu o dobândă mică, iar neinformarea corectă a consumatorilor de către bancă i-a determinat pe clienţi să ia o hotărâre pe care altfel nu ar fi luat-o, adică să se împrumute în franci elveţieni.

Potrivit unui document publicat de Grupul clienţilor cu credite în franci, amenda ANPC vine ca urmare a unor memorii trimise la Secretariatul General al Guvernului (SGG ) şi la Administraţia Prezidenţială.

„Referitor la sesizările dumneavoastră transmise către Secretariatul General al Guvernului, respectiv către Administraţia Prezidenţială, redirecţionate către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi înregistrate cu nr. 6819/17.08.2017 şi 6.834/17.08.2017 formulate împotriva Raiffeisen Bank, vă informăm faptul că, din verificările efectuate, echipa de control a identificat încălcări ale Legii 363/2007 privind practicile comerciale incorecte, motiv pentru care operatorul economic a fost sancţionat contravenţional, fiind dispusă măsura de încetare a practicilor comerciale incorecte. Menţionăm faptul că operatorul economic de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a contesta la instanţa competentă sancţiunea şi măsura dispusă”, se arată în răspunsul ANPC către Grupul clienţilor cu credite în CHF.

La rândul său, Raiffeisen Bank, a anunţat că va contesta măsura în justiţie.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria